SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI (NUNTA)

Așa cum am procedat tratând despre Sfânta Taină a Botezului, adică limitându-ne numai la câteva aspecte ale acelei Taine, tot așa intenționăm să procedăm și în expunerea Sfintei Taine a Cununiei (Nunta), oprindu-ne doar la unele fațete ale subiectului. Prezentări mai ample din unghiuri diferite, anume biblice, dogmatice, morale, canonice, liturgice și istorice nu au locul aici, dar pot fi aflate în cărți sau reviste de specialitate.

În Biserica Ortodoxă Taina Cununiei este precedată de Logodnă, o slujbă mai scurtă , care nu este o taină, ci o ierurgie. Termenul de logodnă derivă de la slavonul lagoditi = înțelegere, convenție, cu sens asemănător termenilor grecești mnestron sau arravon (de unde vine la noi arvună). Deosebirea între logodna ortodoxă și cea practicată în Occident este aceea că, în timp ce la apuseni (de pildă, la francezi les fiançailles) promisiunea solemnă de căsătorie între bărbat și femeie nu implică nimic religios, la ortodocși cuvântul dat reciproc în vederea căsătoriei este sigilat de Biserică, reprezentată de preot, într'o slujbă la care deobicei participă și rude, prieteni sau alți enoriași. De dorit este ca la această ierurgie să ia parte și perechea de creștini ortodocși care la Cununie vor avea rolul de nași. Cu sute de ani în urmă, slujba logodnei avea loc de cele mai multe ori cu săptămâni, luni sau chiar ani de zile înaintea Cununiei. Astăzi, însă, logodna se face în general imediat înaintea Cununiei, spre a nu se lăsa răgazul de rupere a logodnei, care, deși nu constituie o taină, este totuși o slujbă la care inelele au fost binecuvântate și logodna comportă o anumită legătură religioasă (nu și legală) cu implicații canonice. O situație similară era și la evrei, unde femeia logodită, deși se afla încă sub puterea tatălui (patria potestas) până la măritiș, ea era "legal măritată din momentul logodirii... putând deveni văduvă, sau să primească carte de divorț, sau să fie pedepsită pentru infidelitate" (1). De aceea, frații preoți conslujitori trebuie să se asigure înainte de începerea slujbei Sfintei Cununii că viitorii miri (bărbat și femeie) au fost logodiți ortodox, dar nu mai sunt logodiți și cu alte persoane. De asemenea, pe lângă respectarea canoanelor ortodoxe, în Australia, preoții care au dreptul acordat de Procuratura Generală Federală Australiană de a "celebra (oficia) căsătorii" (căci nu toți au acest drept) trebuie să cerceteze cu multă grijă, în calitate de ofițeri de stare civilă, dacă sunt impedimente la căsătorie, spre a se evita anularea unei căsătorii și a cădea sub incidența legislației australiene, care pedepsește aspru, cu amenzi și chiar închisoare. Pentru acest motiv, recomandăm fraților preoți ca atunci când înainte de Cununie au vreun dubiu, să consulte Chiriarhul nostru privitor la legislația Bisericii Ortodoxe Române și Oficiul de Înregistrare a Căsătoriilor privitor la legislația australiană, nefăcând nimic fără aprobare scrisă.

Taina Cununiei își trage numele de la actul încununării (încoronării) mirelui și miresii, act care constituie momentul de vârf al slujbei. Deci această denumire a tainei ( în greaca veche stefanoma = încununare), este din uzul creștin, deși termenul însuși, descriind altfel de încoronări (de împărați, eroi etc.), precede cu mult venirea creștinismului. Celălalt cuvânt în limba română pentru sfânta taină de care ne ocupăm aici este Nunta, cuvânt provenind din latinescul nupta, participiu femenin al verbului nubo, nubere, nupsi, nuptum = a acoperi cu văl, referindu-se la practica romană potrivit căreia femeia care se mărita umbla acoperită cu văl. De aici și nuptiae, nuptiarum descriind implicațiile juridice pentru ambele persoane căsătorite. Prin urmare nunta, cu uz nu numai bisericesc, continuă termenul latinesc păgân nupta așa cum la greci s'a păstrat încă anticul gamos.Un alt termen în limba noastră este cel de căsătorie, de origine mai recentă și folosit mai mult în legislația civilă. Alți termeni , moșteniți din latina populară, sunt cel de a (se) mărita (a avea maritus=soț, bărbat) și a (se) însura (uxorare=a deveni bărbat cu soție (uxor)). Cuvintele soț și soție sunt tot de origine latină (socius și socia), de unde derivă termenii social, asociație și alții. După aceste lămuriri de terminologie să ne oprim puțin asupra săvârșitorului (operantului) Sfintei Cununii.

Ca în orice Sfântă Taină, și aici Cel ce lucrează în mod nevăzut este Dumnezeu cu harul Său, iar organul văzut prin care El lucrează este preotul. Cum am mai arătat când am scris despre Taine în general, Biserica Ortodoxă se deosebește de cea Romano-Catolică, în ceea ce privește săvîrșitorul Tainei Cununiei: în timp ce la noi Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) operează haric unirea dintre mire și mireasă, la frații Romano-Catolici unirea o efectuează mirele și mireasa, preotul îndeplinind doar oficiul de martor din partea Bisericii. Știm însă din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție că fără lucrarea lui Dumnezeu nu există Sfinte Taine. Este suficient să amintim că, de la începutul omenirii, Nunta a fost binecuvântată de Dumnezeu înainte de căderea în păcat a strămoșilor Adam și Eva (Geneza 1, 28), și că Însuși Mântuitorul Hristos a binecuvântat Nunta, săvârșind în Cana Galileii prima minune: trasformarea apei în vin (Ioan 2, 1-11). Pe de altă parte, Protestanții și toate cultele neo-protestante, moștenind o teologie atât de seacă și contradictorie (dacă mirii operează Taina, de ce nu li acordă divorț când ei o rup?) au exclus Nunta cu totul din rândul Sfintelor Taine. Deci, atenție la nunți nesăvârșite de Dumnezeu sau la nunți excluse dintre Sfintele Taine!
Referitor la preot, organul văzut prin care Dumnezeu operează Sfânta Taină a Nunții, sunt câteva lucruri de reținut. Preotul trebuie să fie ortodox, să aibe preoție lucrătoare, adică să nu fie caterisit, depus din treaptă sau suspendat temporar de la lucrarea celor sfinte, să nu fie "independent" ci sub jurisdicția unui episcop ortodox, care la rândul său să aparțină Sinodului unei Biserici Ortodoxe Autocefale (în cazul nostru Sinodul Bisericii Ortodoxe Române), iar dacă este preot recăsătorit ca văduv prin deces, să aibe dispensă de la acest Sinod sau de la Chiriarhul său (Cf. Congresul Panortodox de la Constantinopol din 1923 și hotărîrile Sinodului B.O.R. din 1938 și 1952).(2) În problema clericului recăsătorit ca văduv sau divorțat va trebui să se pronunțe Marele Sinod Panortodox. O altă condiție care trebuie îndeplinită de preotul slujitor al Tainei este aceea de a fi prezent fizic, neadmițându-se oficierea de la distanță (prin telefon sau alte mijloace).

În ceea ce privește pe primitorii (părtașii) Sfintei Taine a Cununiei, sunt o mulțime de condiții de respectat, anume condiții de ordin religios, moral, fizic și social. Nu le putem înșira pe toate aici, ci numai în mod selectiv. Dintre cele religioase dăm într'o formă lapidară pe următoarele, urmând pe P. C. Arhid. Ioan Floca, canonist (3): a) să fie de credință ortodoxă; b) să aibe Botezul valid; c) să fie membri ai Bisericii, nefiind excomunicați sau sub altfel de pedeapsă; d) niciuna din cele două persoane să nu fie logodită bisericește cu altă persoană; e) să nu fie niciuna căsătorită bisericește sau civil cu altă persoană; f) să aibe certificat de divorț civil și bisericesc în cazul că au fost căsătoriți; g) niciunul dintre ei să nu fi fost căsătorit de trei ori; h) cele două persoane să nu fie înrudite spiritual (prin nășie-finie, înfiere etc.) sau religios, în grade care opresc căsătoria după legile bisericești; i) niciuna din ele să nu fie de altă religie sau confesiune, nici eretică sau schismatică; j) bărbatul să nu fie hirotonit sau hirotesit în vreo treaptă a preoției și nici hirotesit ca ipodiacon (canonul 26 apostolic și 6 al Sinodului 6 Ecumenic), iar femeia să nu fie hirotesită diaconiță , plus alte condiții cerute de can. 15 al Sinodului 4 Ec.; k) niciuna din persoane să nu fi depus voturile monahale sau alte feluri de voturi (can. 16 al Sinodului 4 Ec.); l) să aibe nuni ortodocși cununați bisericește, iar nu de altă confesiune și cu atât mai puțin de religie necreștină; m) să prezinte dispensa pentru impedimentele religioase, dacă trebuie și se poate obține.

Dintre condițiile de ordin moral cerute primitorilor Tainei, iată pe următoarele: a) amândouă persoanele să fie conștiente de sine, întregi la minte și responsabile; b) să aibe libertatea de a pronunța consimțirea la căsătorie; c) să nu fie inapți moral; d) femeile cu care se însoară candidații la preoție să fie fecioare (Nov. Just. 6,1, 3, 22, 42;Pravila Mare, glavele 58 și 61), să nu fie văduve, divorțate și să aibe comportament ireproșabil (Can, 17, 18 ap., 44 al Sinod. 6 Ec.); e) nici o înrudire morală prin adopție sau înfiere, prin tutelă etc.; f) să aibe dispensă pentru impedimentele morale, dacă este posibilă.

Printre condițiile fizice cerute primitorilor Tainei, se enumeră: a) să nu fie de același sex; b) să aibe sănătatea fizică necesară, spre a nu primejdui sănătatea celuilalt sau a urmașilor prin boli transmise ereditar; c) integritatea fizică pe care o reclamă conviețuirea conjugală; d) vârsta stabilită ca majorat matrimonial de legile civile și bisericești; e) integritatea mintală, spre a nu afecta și alte aptitudini fizice; f) prezența fizică a ambelor persoane la oficierea Tainei Cununiei; g) să nu fie relații de înrudire fizică, adică de sânge sau cuscrie între cei doi, în grade nepermise de Biserică; h) dispensă pentru impedimente, dacă se poate acorda.

Primitorii ortodocși ai Tainei Nunții, viețuind în diferite țări și state, cu orînduiri politico- sociale deosebite, cu religii necreștine sau confesiuni creștine majoritare, trebuie să respecte legile civile ale statelor respective. De aceea și condițiile sociale de care trebuie să țină cont primitorii Tainei Nunții, ca și clericul oficiant, variază de la un stat la altul. Astfel: a) în unele state se impune ca primitorii Tainei să fie neapărat cetățeni ai acelor state; b) cetățeanul primitor al Tainei Nunții să fie liber în exercitarea datoriilor și să beneficieze de drepturile garantate de lege, adică să nu se afle în detenție ori altă situație similară, deci să fie liber să se căsătorească; c) să aibe aprobarea organelor superioare pentru exercitarea unor profesii, cum este cazul cu binecuvântarea arhierească necesară candidatului la hirotonie; d) să încheie în prealabil căsătoria civilă și să prezinte dovada ei (în unele state); e) să prezinte dispensele necesare și posibile.

Căsătoria civilă, logodna religioasă și Taina Cununiei au o mulțime de efecte juridice, pe care nu le putem expune aici și acum, deoarece este absolut și prioritar necesar să arătăm măcar și succint lucrarea și efectele harice ale Tainei Cununiei.

Răposatul nostru profesor de teologie dogmatică, Pr. Dumitru Stăniloae, bazându-se pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, afirmă că "înțelesul general al Tainei este unirea lui Dumnezeu cu creatura. Cea mai cuprinzătoare taină în acest înțeles este unirea lui Dumnezeu cu întreaga creație. Aceasta e o taină care cuprinde totul. Nu e nicio parte a realității care să nu se cuprindă în această taină. Unirea aceasta începe odată cu actul creației și a fost menită să se desăvârșească prin mișcarea creației spre starea în care Dumnezeu va fi totul în toate (1Cor. 15,28)(4) ". „În taina aceasta atotcuprinzătoare, continuă Părintele Stăniloae, fiecare componentă are caracter de taină, căci e legată cu toate celelalte componente și toate împreună cu Dumnezeu. Niciuna nu e confundată cu celelalte, dar e ținută într'o legătură cu toate, prin Logosul dumnezeiesc". (5)

Așadar, dacă în orice taină este prezent și lucrător Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), Care a așezat chiar de la creație legi de înmulțire și organizare la toate viețuitoarele, cu atât mai mult El este prezent și lucrător în creație după Întruparea Logosului creator, recapitulator și unificator. Și dacă Dumnezeu este lucrător în toată făptura prin legi care reflectă în fire rațiunile divine, iar aceste rațiuni sunt reflecții ale unicei Rațiuni personale (Logos, Verbum) după care a fost creat omul, fința rațională, cu atât mai mult Dumnezeu este prezent și lucrător în Taina Nunții, aceea a unirii bărbatului cu femeia. A afirma, cum afirmă teologia romano-catolică, că nu Dumnezeu operează în Taina Nunții, înseamnă a contrazice toată Sfânta Scriptură și gândirea patristică.

Încununarea este actul prin care, la rugăciunea Bisericii, reprezentată de preot, Hristos întregește pe bărbat unindu-l cu femeia și întregește femeia unindu-o cu bărbatul, pe fiecare din cei doi cu celălalt, fiecare din cei doi constituind o cunună pentru celălalt. Fiecare, individual, constituie o persoană, dar numai împreună bărbatul și femeia formează unitatea speciei umane. Acesta este sensul cuvintelor preotului: "Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N)" și "Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N)". Încoronarea are loc "în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh", adică "prin puterea" Sfintei Treimi și se face pentru veșnicie: "acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!" Dacă, ținând cont de slăbiciunea omenească, Biserica a acceptat totuși să binecuvinteze și a doua și a treia Nuntă, aceasta are mai mult un caracter penitențial și, conform unor Sfinți Părinți, se face fără încununare, din cauza nevredniciei.

Slujba Sfintei Cununii conține mai multe rugăciuni prin care preotul cere lui Dumnezeu Cel în Treime închinat (adorat) și slăvit, sau Mântuitorului Hristos, să unească un bărbat și o femeie, care s'au învoit să conviețuiască și să formeze o familie. Unirea este exprimată în originalul grec prin termeni mult mai variați decât "a uni" și "a însoți" din română, sau prin sintagme ca: nyn synaptomenon allelois eis gamou koinonian ("cei care acum se însoțesc unul cu altul (se adună) în comuniunea nunții"), syzygia ("înjugare laolaltă", "conjugare", de unde și "conjugal"), proskollasthai ("a se lipi"-Efeseni 5,31), armoson, armozesthai ("a încheia, a încopcia"-Evrei 4,12), synaftheinai ("a împreuna" de unde și "sinapsă"), symfona ("împreună găsuire, simfonie"). Pentru această împerechere mirii și chiar și nașii trebuie mai întâi să se unească proaspăt cu Hristos, spovedindu-se și împărtășindu-se cu El, pentru ca unirea lor să se facă în și prin Hristos.

Încheiem aceste idei, puține din multele ce-ar putea fi împărtășite, cu îndemnul către credincioși și frații conslujitori de a respecta sfințenia Cununiei și prevederile canonice și liturgice referitoare la această Sfântă Taină. Multe sunt de avut în vedere, dar să nu uităm nici că Sfînta Taină a Cununiei trebuie să aibe loc numai între persoane de credință creștină ortodoxă. Căsătoriile mixte constituie dovada evidentă că această Sfântă Taină este tratată superficial. Un Părinte latin, Sfântul Ambrozie al Milanului, scria pe la 385, unui confrate de episcopat, pe nume Vigiliu: "...quomodo potest conjugium dici, ubi non est fidei concordia?" (...cum poate fi numită căsătorie aceea (actul) în care nu este concordia credinței?)(6). Sperăm ca Sfântul și Marele Sinod Panortodox, care se tot pregătește de zeci de ani, să se pronunțe și în această problemă.

Note bibliografice:

(1) Theological Dictionary of the New Testament, vol IV (Edited by Gerhard Kittel, Eerdmans Publishinfg Company, Grand Rapids, Michigan, 1967, reprinted 1990), p. 1099.
(2) Apud Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Drept Canonic Ortodox, vol. 2 ( Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1990), p. 65.
(3)Ibidem, p. 69-71.
(4) Ambigua, P. G. 91, col 1084 D. Apud Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Academician Dumitru. Teologia Dogmatică Ortodoxă (Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 2003), p.9.
(5) Ibidem.
(6) Scrisoarea 19-a, 7. De Journel, M. J. Rouet S. I., Enchiridion Patristicum (Herder: Barcinone, Friburgi Brisg., Romae, Neo Eboraci, MCMLXIX), p. 476.

Pr. Constantin M. IANA
Adelaide, 2011


Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Friday, 03 February 2012

News and events